Sa va povestesc despre un final de octombrie plin.
Cand nu mai credeam ca mai plecam pe undeva in toamna aceasta, imi intra in cap cu incapatanare ideea ca nu se poate asa. Si cand i se pune omului pata, nu o scoti nici cu toti detergentii minune la un loc.
Asa ca m-am pus pe cautat. Okeeei, mi-am spus. Nu avem sanse la prea multe zile de concediu, dar macar un weekend putem fugi undeva. Deci merge un City Break.
Initial m-a batut gandul de o Roma, dar nu cred ca trei zile sunt de ajuns. Apoi am zis ca Milano e mai potrivit, dar fie ofertele se incheiasera la inceputul lunii, fie preturile erau de-a dreptul nesimtite - dadeai pe un weekend cat pentru un sejur intreg.
Nu stiu cum, dar am ajuns sa imi pice ochii pe Praga. Si am dat peste o oferta mai mult decat rezonabila pentru niste oameni care isi cumpara biletele cu doua zile inainte de plecare.
Zis si facut. Adica aranjat la agentie, facut cheta de euro prin birou (deh, nu prea ma gandisem ca chiar o sa apuc sa cumpar biletele respective) si achizitionat biletele avion si voucher cazare.
Am ajuns la Praga sambata dimineata cu noaptea in cap. Au urmat trei zile de strabatut pe jos orasul, de-a lungul si de-a latul, la propriul.
Ce mai, nu imi mai simteam taliple (de fapt, le simteam, dar as fi preferat sa nu, atat de tare ma dureau), dar a meritat din plin. Poate ca nu stiu ei sa faca dulciuri sau produse de patiserie (sau oi fi eu prea pretentioasa), dar la cat de frumos e orasul ala, praghezii nu trebuie sa ofere nimic in plus. E adevarat, nici ca Parisul nu este (inca ramane pe primul loc in topul preferintelor), dar Praga este un oras foarte placut. Sa te plimbi, sa te linistesti, sa vezi o capitala turistica adevarata.
Bucurestiul nu va fi niciodata o capitala turistica.
Dar sa nu ne intristam si sa va mai povestesc una. La capitolul reusite.
Nu prea ma pricep eu la lauda de sine si de aceea nu o mai lungesc si va spun direct ca de la sfarsitul lui octombrie sunt purtator de permis auto. Am facut-o si pe-asta. Normal ca de gura celor dragi care, in sfarsit, au reusit sa ma convinga. Normal ca am emotii si alte cele. Dar macar am scapat. Am carnet, deci trebuie sa imi iau lamai (sau mamaligi) de pus in geam si sa trec la treburi serioase.
Prima experienta a fost chiar ieri, la intoarcerea de la parintii mei.
Intai am crezut ca e o gluma, apoi m-am asteptat la fiecare clipa sa trag pe dreapta si sa schimb locul, pentru ca in final sa opresc in fata blocului. Am mers si cu viteza a cincea, am atins si 90 la ora, dar cand am intrat in Bucuresti am inceput sa tremur. Bine ca am ajuns totusi teferi si nevatamati.
Stiu, nu prea am curaj - ceea ce nu e tocmai bine, dar macar am vointa. Si sper sa mai am ocazii in care sa imi exersez talentele (hi, hi).
